Dor...dor de mine, de ce eram inainte... Mi-e dor de cum ma trezeam dimineata zambind soarelui. Mi-e dor de cum imi clateam ochii somnorosi pentru a vedea mai bine ziua ce incepea. Mi-e dor sa cobor scarile in graba pentru a ma inviora...Mi-e dor de tot... Parca ieri le aveam, ieri inca le aveam pe toate. Ieri nu stiam ca ma voi trezi vreodata intrebandu-ma de ce mai rasare soarele, nu stiam ca voi merge pe strada fara sa vad, fara sa aud, fara sa simt. Azi ma intreb de ce cobor scarile in fuga. Din obisnuinta, probabil, nici macar din nostalgie fata de inviorarea de altadata. Azi incep ziua de-abia asteptand sa se termine, de-abia asteptand sa simt asternuturile din nou, niste asternuturi inselatoare, care ma mint frumos ca nu trebuie sa le las, ca pot sa devin una cu ele pentru totdeauna....Si ma ascund in ele, refuzand sa ma gasesc...si e atat de bine...eu fara mine... Dar rasare soarele...de ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu