Ploua greu...

Ploaia asta e atat de grea...si parca face si gandurile si mai grele ca de obicei...
Lumea asta se misca atat de repede in jurul meu...incat trebuie sa ma opresc din cand in cand sa respir...mi-as dori sa am timp sa ma uit in jurul meu mai des...sa invat din ceea ce vad...sa am timp sa fiu confuza...sa pot cere lamuriri...
In schimb, suntem creati de asa natura incat trebuie sa invatam din mers, sa nu ramanem in urma, sa nu-i incetinim nici pe ceilalti, sa mergem in pas cu toti pentru a nu ramane izolati...pentru ca nimeni nu are timp sa se uite la cei ramasi in urma, nimeni nu are o mana in plus pentru a o oferi celui care a cazut...
Ploua...ploua greu...poate de asta gandesc asa de gri azi...
Se apropie o zi foarte trista...si peste care nu stiu cat de usor voi putea trece...dar, pentru a nu ramane in urma, va trebui sa invat sa trec peste...
Urmeaza o zi care imi va aminti in fiecare an ca noi suntem asa de mici, asa de neputinciosi, atat de mult la mana naturii si a destinului incat nu avem ce sa facem decat sa acceptam ce ne apare in cale..pentru ca daca incercam altfel, ne apropiem incet-incet de cei care sunt marginalizati de toti pentru ca sunt altfel...
Urmeaza o zi care imi va aduce mereu aminte ca trebuie sa stim sa fim oameni, trebuie sa stim sa aratam celor care conteaza cat de mult ii iubim pana nu e prea tarziu...
Urmeaza o zi in care imi vor suna mereu in minte ultimele cuvinte..."te astept si 100 de ani numai sa vii...."

Bucuresti, etern Bucuresti

Offf…e greu sa fii mare…nu-mi place…si nu inteleg de ce toata lumea-mi spune ca sunt mica…

Vorbeam azi cu Adi si am inteles un lucru…parca a trecut un secol de cand am plecat de acasa…si totusi, sunt doar cativa ani…acum merg acasa doar in vizita…ce urat..ba nu….ce trist…

Mi-am mai dat seama ca nu am mai scris de aproape 2 ani…Parca nu mai sunt in stare sa imi adun gandurile..sa ma regasesc…Nu mai am timp sa stau cu mine…doar eu cu mine…Mereu intervine altceva, altcineva…mereu cedez locul meu altcuiva…De fapt mint…mi-am mai pastrat ceva timp pentru mine…sa dorm…cand am putin timp…dorm…Tremur de drag la gandul ca vine weekendul si o sa dorm si eu ca omul…desi am ore normale de trezire chiar si in timpul saptamanii…8, 8:30. Si totusi, parca nu imi mai ajunge noaptea, parca inchid ochii si ii deschid dupa 10 minute, desi e dimineata…ce se intampla?...nu e normal, nu?...

Ma oboseste orasul asta urat…vai si ce mult il iubeam cand am venit aici…Saracul, nu e urat din vina lui….e urat din vina oamenilor care il fac urat….Pe deasupra, urasc si zona in care stau…O urasc... Bormasini noaptea, bormasini in weekend, claxoane 24 din 24 de ore, ambulante peste ambulante…Tremura podeaua in casa cand trece metroul…Urla vecinii la mine ca de ce merg prin casa asa de apasat…?...Ca trebuie sa port papuci de plus...Ca de ce trantesc usile atat de tare? De ce nu vor sa inteleaga ca eu nu am usi in casa?...De ce e lumea rea?...Eu ador sa deschid ferestrele dimineata sa intre aerul curat…nu pot sa fac nici asta….De unde aer curat cand in fata blocului meu sunt nu stiu cate baraci ale muncitorilor care lucreaza la pasaj si care isi gatesc si ei ca oamenii (prajeli, peste, fel de fel de tocanite – toate cu ceapa – la 9 dimineata)…Ce vina au ei?..Dar eu ce vina am?...Mi-au mai inchis si metroul..pentru 2 luni, chipurile…(toata lumea stie ca termenele astea date de primarie sau de firmele de constructii sunt idealistice)…M-au mai obligat sa merg si cu binecuvantatul 66 pe Calea Mosilor la 9 jum dimineata…Ce poate fi mai frumos?...Ce?...

Ma rog…asta am vrut..asta primesc…sunt rea…e si frumos...in felul lui..numai ca tind sa uit partile bune ale Bucurestiului nostru in ultimul timp…POATE PENTRU CA NU POT SA AM UN SOMN LINISTIT….usaaaa…see u later, aligator...

intrebare...

cum poti iubi pe cineva care te scoate din minti?...

poti pentru ca dragostea si nevoia fiecaruia de celalalt nu se pot controla...poti pentru ca mania pe care o simti e data de dorinta imensa de a te face inteles si de a te descoperi intru totul in fata celuilalt...poti pentru ca oricat de periculos ar fi sa te descoperi total in fata altcuiva decat tine, stii ca esti in siguranta...

poti pentru ca vrei sa poti....

Buna dimineata!...

Altfel de dimineata...cu totul noua...incredibil de noua... Am ajuns sa ma trezesc inainte sa sune alarma si sa ma bucur teribil pana si de cele 5 minute ramase...ma intind...simt asternuturile calde...simt cum o mana ma cauta lenesa prin pat stiind ca o sa plec...ma las gasita pentru ca stiu ca-i place sa-i strang in brate corpul molesit si somnoros...sarut ochii inca purtatori de vise...opresc repede alarma si ma furisez afara din bratele lui, zambind ca inca nu are putere sa ma opreasca...

Deschid usor fereastra sa simt mai bine ziua ce incepe si nu ma pot stapani sa nu privesc fiecare fereastra sau balcon in parte, gandindu-ma la diminetile fiecarora...cat de diferite sunt...Inchid repede pentru ca dimineata lui va fi mai tarziu si ma strecor in baie pe varfuri, nu ca as face zgomot, ci doar pentru ca se potriveste prea bine cu dimineata asta...

Mi-e dor sa-mi miroasa pielea a primavara si vad ca mai e putin din gelul de dus care imi face pe plac...Stiu ca apa nu e destul de fierbinte pe cat ar trebui, stiu ca administratorul nostru e unic pe lume...dar lasa...E prea frumos afara si, pana la urma, pielea tot imi miroase a primavara...Prosopul moale sterge si ultima picatura de apa si ies din baie. Racoarea din camera imi face pielea de gaina si asternuturile imi fac cu ochiul, dar trebuie sa ma imbrac...Oricum, nu as avea loc in pat pentru ca se pare ca dimineata lui va fi mult mai tarziu decat credeam dupa cum au fost izolate pernele in cel mai stramt colt din pat pentru ca ocupau prea mult loc probabil..:)

Deschid usor usa de la sifonier si ma stramb, ca-n fiecare dimineata, si-mi spun ca trebuie neaparat sa ung balamalele astea vechi...deseara....Aleg hainele cu grija si ma imbrac usor...Parca si hainele fosnesc prea tare...Ma uit repede in oglinda, imi dau de 2 ori cu mainile prin par, cu putin parfum, imi iau telefonul, cheile, geanta si ma indrept spre usa...si zambesc...e prea devreme...mai las treburile de azi sa ma astepte la usa inca putin... Ma asez langa el si-l sarut usor pe gat...un zambet ii apare pe fata...si plec..cu zambetul lui pe buzele mele...

Buna dimineata!...Frumoasa dimineata...

M-am trezit zambind...

Departe..asta vreau acum...

Vreau sa fug de ceasul desteptator(de fapt de alarma de la celular:)...), vreau sa ma trezeasca inabuseala caldurii de pranz, sa pot lenevi in pat, sa ma intorc de pe o parte pe alta pana nu mai am pe ce parte sa ma intorc...sa pot sa stau sub dus cu orele, dus care sa se transforme in baie, baie fierbinte care sa se raceasca...

Vreau sa stau in fata sifonierului cu orele, nestiind ce sa-mi pun pe mine ca pana la urma sa-mi iau aceeasi blugi putin rupti, dar prea perfecti ca sa ramana in sifonier si acelasi tricou simplu pe care blugii il aleg fiindca fac o pereche de nedespartit...Sa stau alte ore in fata oglinzii, privindu-ma de parca atunci facusem cunostinta cu mine si nu stiam ce sa-mi fac, ca in cele din urma sa-mi dau de 2 ori cu mana prin par, sa-l ciufulesc bine asa cum imi place, sa-mi dau cu putin din parfumul care ma face sa ma simt ca roua de pe trandafiri, sa-mi iau ochelarii de soare, ultimii 50 de mii de-i mai aveam pe masa, abonamentul ratb, tenesii si sa fug...

Si sa ajung in strada ca sa vad ca soarele se pregateste sa spuna "see u later, aligator" si sa-mi dau seama cat timp am pierdut si sa rad...Da, am pierdut timpul aiurea, degeaba, de flori de menta...Si ce?

Si sa continui sa fug pe strada, sa trec de statia de troleu...nu ma atrage...ce sa ma atraga?...Aceeasi inghesuiala infernala, acelasi miros de groapa de gunoi, aceeasi nervi facuti aiurea din motive tampite, aceleasi fete acre cu ochii cat cepele, gata sa se injure de mama ca sa prinda repede un loc ca nu mai pot sta in picioare inca o statie?...Nu, multumesc...azi nu... Azi vreau sa fug de tot ce am in fiecare zi...

Departe...cat de departe pot ajunge?...

O banca parca imi face cu ochiul...ma asez si ma uit la cer si-mi zambeste...stie ce vreau si ma lasa sa-l am...

Si fug...tot vreau sa fug...si rad soarelui in fata ca-l intrec, si ajung inaintea vantului ca s-a oprit sa bata, razand de mine, si sar mai sus de stele...Stele...au aparut stelele...

Departe...ce departe am ajuns... Departe de tot ce am mereu...

Si ma ridic de pe banca...caci banca era departele meu...

Vreau toate astea...vreau departe...

Hai departe...

Vii?...

Dimineata gri

Dor...dor de mine, de ce eram inainte... Mi-e dor de cum ma trezeam dimineata zambind soarelui. Mi-e dor de cum imi clateam ochii somnorosi pentru a vedea mai bine ziua ce incepea. Mi-e dor sa cobor scarile in graba pentru a ma inviora...Mi-e dor de tot... Parca ieri le aveam, ieri inca le aveam pe toate. Ieri nu stiam ca ma voi trezi vreodata intrebandu-ma de ce mai rasare soarele, nu stiam ca voi merge pe strada fara sa vad, fara sa aud, fara sa simt. Azi ma intreb de ce cobor scarile in fuga. Din obisnuinta, probabil, nici macar din nostalgie fata de inviorarea de altadata. Azi incep ziua de-abia asteptand sa se termine, de-abia asteptand sa simt asternuturile din nou, niste asternuturi inselatoare, care ma mint frumos ca nu trebuie sa le las, ca pot sa devin una cu ele pentru totdeauna....Si ma ascund in ele, refuzand sa ma gasesc...si e atat de bine...eu fara mine... Dar rasare soarele...de ce?